Adminisitratia belgiana – Ce placere!

Cu ce placere ma duc de fiecare data la commune, adica la primarie!
Doar ca sa reinnoiesc cartea ‘de riverain’ am mers deja de doua ori.
M-am prezentat zambitoare la primarie, optimista, neimaginandu-mi ca ceva ar putea sa fie anapoda. Aveam la mine actele care imi fusesera comunicate prin telefon. Ce mai, totul va merge ca pe roate!

Am intrebat de biroul cu pricina. Am nimerit la altul, nu-i problema, doamna de la ghiseu mi-a dat indicatiile biroului destinatie. L-am gasit, aa, era in spatele meu. Nu-i problema. Mi-am luat biletul de ordine, cel putin exista acest sistem de bilete care sa mearcheze randul la coada, caci in Romania nu am vazu inca asa ceva. Mi-am asteptat cuminte randul, cel putin pe scaun, si nu la o coada unde se imbulzeau unii si altii. Apoi dupa vreo 40 minute de asteptare, mi-a venit si mie in sfarsit randul. Zambitoare, m-am prezentat cu actele necesare (cel putin dupa cum imi fusese comunicat). Apoi, zambitor, cel de a ghiseu mi-a mai cerut inca un document. M-am intors acasa sa il iau. Am stat iar la coada, iar mi-a venit randul. Aaa, aveti masina cu leasing, pai mai trebuie un act. Asa ca urmeaza sa merg curand si a treia oara. Pana una alta sper ca documentul suplimentar pe care il astept de la angajatorul meu sa vina la timp, ca sa nu imi expire cartea de riveran. Altfel e foarte posibil sa ma trezesc si cu cateva amenzi de parcare interzisa in fata blocului unde locuiesc…

This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s